Aşezată în centrul ţării, acolo unde s-au întâlnit dintotdeauna drumurile ce au legat teritoriile istorice românesti, localitatea Boiţa (cunoscută de-a lungul timpului în istorie ca Turnu Roşu) a fost şi rămâne o punte de legătură şi de circulaţie a valorilor materiale şi spirituale, leagan de străveche cultură şi civilizaţie, zona de simbioză între cultura româneasca si cea a naţionalităţilor conlocuitoare.
Varietatea peisagistică a munţilor, etnografia, datinile, obiceiurile, monumentele istorice, de arhitectură si obiectivele turistice încadrează localitatea între vetrele de cultură şi civilizaţie românească şi în zonele cu tradiţie turistică, cu largi perspective de dezvoltare.
Comuna se compune din satul Boiţa, valea şi zona turistică Lotrioara şi valea Râul Vadului care este graniţă între judeţele Sibiu şi Vîlcea.
Populaţia comunei este de aproximativ 1500 locuitori, toţi de naţionalitate română, care locuiesc în 450 de gospodării. Principalele ocupaţii ale sătenilor sunt: agricultura, oieritul, exploatarea lemnului şi activităţi industriale în localităţile apropiate. Nivelul de trai este considerat a fi mediu, majoritatea locuitorilor sunt încadraţi în muncă sau desfăşoară activităţi private. Satul este de tipul adunat, gospodăriile sunt grupate una lângă cealaltă, sunt dotate cu instalaţii de energie electrică, gaze naturale, un sistem de canalizare. Din luna iunie 2004 localitatea a devenit comună, Primăria şi Consiliul Local contribuind cu resurse proprii la dezvoltarea şi modernizarea unităţii şcolare.
SCURT ISTORIC
O atestare documentară exactă nu poate fi precizată deoarece aşa cum scria I. Albescu in « Monografia Comunei Boiţa » rădăcinile fiind foarte vechi se pierd în negura timpului. Aşezarea Boiţa are o continuitate neîntreruptă de câteva milenii.
Se ştie din moşi strămoşi că numele satului Boiţa vine de la negoţul cu boi pe care îl făceau boicenii de prin sec. al XVII-lea, dar satul Boiţa e amintit în documente de prin sec. al XV-lea. Un argument in acest sens este faptul că la intrarea Oltului în trecătoare erau trei sate care aminteau de nume de animale : Boiţa, Porceşti (azi Turnu Roşu) şi Cîineni.,toate cu nume latine, deci anterioare venirii slavilor.(sec.VIII) în aceste locuri.
În privinţa originii numelui satului Boiţa, acesta se explică prin faptul că aşezarea lui la poalele munţilor, cu păşuni dese, cu izvoare şi ape multe au atras din vechime turme de bouri şi zimbri care in timpuri de secetă au coborît până la cele două ape pe care strămoşii le-au numit Boicia (Bovicia) şi Boicioara, la inceput in înţelesul de « apa boilor » iar mai tîrziu după aşezarea locuitorilor de « Satul boilor ». Aşa se explică că primii colonişti saşi-de la Tălmaciu-, aşezaţi aici pe la 1150 luând contact cu vecinii lor români de la Boiţa au tradus fidel numele satului în « Ochsendorf » (« Satul boilor »), nume care nu trebuie să ne supere fiindcă şi in tări precum Germania, Anglia, Italia, Rusia sunt localităţi a căror denumire provine de la cuvântul « bou-boi ». Deci satul Boiţa exista acum 800 de ani, era bine gospodărit din punct de vedere economic şi comercial de vreme ce istoricul George Bariţiu se intreba :…. »ce ar fi făcut noii colonişti saşi veniţi în aceste locuri, dacă nu ar fi găsit sate bine gospodărite ca Boiţa, Răşinari, Orlat,
Sălişte, ca să-i aprovizioneze cu cele necesare traiului » . Şi Bariţiu punea în fruntea acestor sate româneşti vechi, Boiţa.
S-au făcut investigaţii şi mai departe in trecut mai ales că aşezarea satului la intrarea Oltului în trecătoare prezenta o mare importanţă strategică şi economică. Şi iată că în sec. al VI-lea, mai precis pe la anul 550, în iureşul năvălirii popoarelor migratoare, se găseşte o însemnare a istoricului got Iordanes, episcop al Moesiei, de dincolo de Dunăre, care aminteşte într-o carte a sa despre existenţa unei localităţi asemănătoare cu Boiţa în trecătoarea Oltului.
Dacă s-a dovedit existenţa satului în sec. al VI-lea s-a încercat căutarea unor dovezi şi mai departe în trecut. Astfel intervine un element nou acela că vechea vatră a satului Boiţa se numeşte « Budeava ». Aceasta este aşezată pe o terasă deasupra « Văii mari », ferită de vănturile dese din trecătoare pe un bot de deal numit « Podu bîrnii ». Numele aşezării Budeava de origine dacică, care s-a numit la inceput Budava a fost tradus ca « Satul boilor », această denumire de acum 2000 de ani corespunde cu cea din sec. al VI-lea şi sec. al XII-lea pe care Iordanes şi primii colonişiti saşi au tradus-o astfel. Numele satului a trecut de-a lungul celor 2000 de ani prin trei transformări, toate cu acelaşi înţeles.
CETĂŢI, TURNURI ŞI LOCURI ISTORICE PE TERITORIUL SATULUI BOIŢA
Importanţa istorică a micului sat Boiţa la care a contribuit şi aşezarea lui în faţa celei mai umblate trecători naturale care asigura trecerea printre Munţii Carpaţi, pe Valea Oltului şi care lega Orientul Balcanic cu Europa Centrală şi de Nord au făcut ca pe acest teritoriu să se găsească cele mai multe cetăţi, turnuri şi locuri istorice.
1. Caput sternaum (Capul strâmtorii) – cea mai veche cetate de pe teritoriul
ţării noastre ridicată în apropierea intrării în trecătoare de împăratul Traian (88-117), imediat după cucerirea Daciei de către romani pentru asigurarea trecerii libere pe această cale de comunicaţie.
2. Cetatea Lotrioarei
Aşezată la confluenţa Oltului cu Lotrul, este o cetate ungurească construită probabil pe la sfârşitul sec. al XIII-lea ori începutul sec. al X cu scopul de a supraveghea şi controla trecătoarea, mai ales că până la 1330 când Oltenia era încă sub influenţa puterii Ungariei trebuia asigurată trecerea liberă prin trecătoare.
3. Cetatea Turnu-Roşu
Cea care a dat numele trecătorii Văii Oltului încă din sec. al XV-lea se găseşte la marginea satului Boiţa la intrarea Oltului între munţi. Cu timpul a ajuns un centru militar şi vamal important, datorită importanţei sale strategice şi economice care cuprindea şi cetăţile Lotrioarei, Landskron şi Turnul Spart.
Este situat la o distanţă de 5 Km de Boiţa la vărsarea râului Meghiş în Olt, fiind a patra fortificaţie medievală din complexul de apărare a Turnului Roşu. A fost construit în urma unei invazii turceşti de 15.000 de oameni care au prădat ţinutul Sibiului, cu scopul de a asigura securitatea prin trecătoare.
5. Turnu spart 
Deşi masiv, turnul a avut o viaţă scurtă, după marturia unui scriitor, marea inundaţie a Oltului din 1532 a spart şi turnul , rămânând doar jumătate diun el.
6. Budeava
Vechea vatră a satului aşezată pe o terasă deasupra Văii Mari, se numeşte şi astăzi Budeava, cu rezonanţe dacice. Domesticind bourii, dacii au întemeiat în faţa acestei trecători aşa de umblate în trecut, o adevărată punte printre munţi, o aşezare dacică importantă, care supraveghea trecerea prin trecătoare între Orientul Balcanic şi Europa Centrală şi de Nord.
7. Drumul lui Traian
După cucerirea Daciei de către romani şi ridicarea castrului « Caput stenarum », pentru a ţine legătura între Imperiu şi garnizoanele romane din Dacia, Traian a dat ordin să se facă prin trecătoare un drum de piatră de vreo 60 Km, mai ales că romanii erau mari meşteri in astfel de lucrări. Urmele acestui drum au fost găsite după 1600 cu tot prăpădul năvălirilor, inundaţiilor şi surpăturilor, la 1717 după cucerirea Olteniei de către austrieci.
În 1960 s-a construit prin trecătoare o şosea modernă, asfaltată sub vechiul drum care leagă Sibiul cu Rîmnicu-Vîlcea.
8. La Ogrăzi şi La Ogrăzele
Pentru apărarea de invadatori, daco-romanii au ridicat pe teritoriul satului nostru, în locuri strâmte şi stâncoase pe Valea Oltului, nişte întărituri de lemn, înconjurate de şanţuri, asfel de întărituri fiind numite până astăzi ‘’La ogradă’’ (ogradă-curte, loc închis şi întărit).
La un km sud de Boiţa, slavii in sec. al VII-lea – IX-lea, când s-au aşezat pe aceste locuri, le-au întărit, contruind o a doua întăritură mică numită ‘’Ogrăzele’’.
9. Fântâna Împăratului
În anul 1852 tânărul împărat al Austro-Ungariei, Francisc Iosef (1848-1916), după revoluţia de la 1848, vizitează Transilvania şi trece prin Boiţa ca să se întâlnescă în trecătoarea Turnu-Roşu la graniţa de la Râu Vadului cu domnul Ţării Româneşti, Barbu Ştirbei (1846-1854). În amintirea acestei vizite se construieşte o frumoasă fântână (şipote) numită până azi „Fântâna împăratului”.
